Emilia Șercan este ”produsul academic” al lui Mihai Coman. Mihai Coman a angajat-o, el a fost conducătorul său de doctorat, el a format-o ca lector universitar doctor.
Mihai Coman fondator și decan din 1990 al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, i-a angajat la facultate și i-a făcut lectori și pe Valeriu Turcan, fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu și pe Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt al Elenei Udrea, al lui Traian Băsescu și al lui Vlad Voiculescu (actual Director al Departamentului Jurnalism care o organizat un miting în stradă al profesorilor pentru susținerea Emiliei Șercan, la care eu, lector atunci, am refuzat să particip). Mihai Coman a fost decorat de Traian Băsescu după aceste angajări.
Veți observa că Emilia Șercan nu a verificat niciodată niciun doctorat, nici de la PDL, nici de la USR. Deși Gheorghe Falcă a făcut sub coordonarea lui Mihai Coman un doctorat care seamănă mai multe cu un Omagiu la adresa lui Traian Băsescu.
Mihai Coman este este ginerele lui Gheorghe Constantin, care a fost Șef al Securității pe București, pe București, până în 1979 (îl regăsiți în listele publicate pe site-ul cnsas.ro , la secțiunea “cadre active ale Securitatii”) dupa cum arata comisarul.ro.

După căsătoria cu Cristina Constantin, devenită Cristina Coman, Mihai Coman a avut o ascensiune fulgerătoare pe vremea lui Ceaușescu, din simplu profesor de liceu la Ion Creangă și tipograf la Scînteia Tineretului, a fost promovat în funcție de secretar general de redacție la acest oficiosul Partidului Comunist Român, o funcție cu cea mai mare responsabilitate, pentru că secretarul general de redacție era cel care avea ultimul cuvânt în ceea ce privește textele și fotografiile din ziar înainte ca acesta să plece la tipar – putea să taie texte, să schimbe titluri sau fotografii care ar fi putut deranja Partidul, înainte ca ziarul să meargă la tipar. În 1990, Mihai Coman a fost chemat de Ministrul Educației și i s-a cerut să facă o școală de Jurnalism din Academia Ștefan Gheorghiu.
Dacă Mihai Coman s-a căsătorit cu o femeie al cărei tată fusese colonel de Securitate, șef peste municipiul București (s-a pensionat în 1979), a intrat și el în Securitate sau a stat deoparte? Cristina Coman, soția sa, a fost angajată, de el, din inginer chimist, profesoară de Relații Publice.
Sub îndrumarea lui Mihai Coman și a tinerilor pe care i-a format și i-a făcut lectori, conf, prof etc (el controlează Colecția Collegium de la Polirom, adică decide ce se publică și ce nu și publicarea unei cărți la Polirom este o condiție de îndeplinit pentru a deveni lector), Departamentul de Jurnalism al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării s-a transformat într-o fabrică de cadre de nădejde pentru publicații ca Recorder, Hotnews (și Manuela Preoteasa, soția fondatorului Hotnews, Ioan Mărgărit, e lector făcut de el), panorama etc, adică toată rețeaua de site-uri făcută de Răzvan Ionescu.
Va urma
Iată, în această fotografie de început de an, gașca lui Mihai Coman, citiți ultimul rând: Raluca Radu (fost Directoare a Departamentului Jurnalism, creată de Mihai Coman), Emilia Șercan, Bogdan Oprea (actualul Director al Departamentului Jurnalism, creat tot de Coman)

Va urma.
Emilia Șercan este jurnalistă?
O jurnalistă este o persoana care desfășoară în mod constant activități jurnalistice și care obține majoritatea veniturilor sale din jurnalism.
Emilia Șercan câștigă mai mult din verificările pentru plagiat pe care le face, decât salariul de lector la Universitatea din București? (aproximativ 5.000 de lei/lunp)

