Iată de ce:
- Între 1989 și 1992 a făcut trei ani de Matematică la Universitatea din București. Atunci se făceau 4. A plecat după anul 3 în Franța.
- Universitatea din București, căreia i-am adresat întrebarea directă, dacă i-a eliberat diplomă de licență, în baza Legii 544/2001, mi-a răspuns mai întâi că e o chestiune complexă care necesită mai mult de 10 zile pentru a răspunde, iar după 21 de zile mi-a răspuns că datele din cv-ul lui Nicușor Dan de pe cdep.ro unde spune că a fost student (dar nu licențiat, n.m.) sunt corecte, iar apoi și-a continuat studiile la o Universitate din Franța.

- Și Institutul de Matematică a confirmat că Nicușor Dan nu are licență, mai exact, că la angajare, în 1994, a depus doar diploma de master:

- Ministerul Educației mi-a transmis printr-un răspuns azi, că nu există în evidențele sale diploma de doctor a lui Nicușor Dan.
Nicușor Dan nu a obținut diplomă de licență nici în Franța.

Conform cv-ului său, după ce a făcut trei ani la București, între 1989 și 1992, a intrat la Master, la Paris 11, în 1992 și tot în 1992 a intrat și la Ecole Normale Superieure.
Cum a intrat la Master în 1992 direct după 3 ani de facultate neterminată la București.
Și, după cum se poate observa, în timp ce era student la Ecole Normale Superieure, pe care a terminat-o în 1995, a făcut master, 1992-1993 și s-a înscris la doctorat, în 1993. Toate acestea în timp ce era student la Ecole Normale Superieure.
Această Ecole Normale Superieure nu oferă diplome, ci un cadru de învățare. O spune Cătălin Tolontan în Hotnews, citez: ”Ecole Normale nu oferă diplome, ci un cadru de învățare”
Nu a luat nicio licență nici de la Ecole Normale. Cu toate acestea a fost angajat în 1994 de Institutul de Matematică al Academiei pe post de asistent cercetător, în 1994, iar Institutul m-a informat, așa cum se vede mai sus în printscreen, că Nicușor Dan a depus la angajare, doar diploma de master, deși, în 1994 diploma de master din Franța nu a fost echivalată în România. Așa cum se vede mai jos, a fost angajat în 1994 pe baza diplomei de master nerecunoscute în România, iar după obținerea titlului de doctor a fost promovat pe postul de cercetător, în 1998, deși diploma de doctor nu fusese recunoscută și echivalată în România. A fost echivalată abia în 2000, când Nicușor Dan a obținut, tot fără licență, prin concurs, postul de cercetator principal III (oare ceilalți candidați nu avuseseră, nici ei, diplomă de licență sau cum s-a derulat concursul?) Echivalarea diplomei de doctorat în 2000 este sub semnul întrebării, pentru că s-a făcut pentru instituții similare celei din Franța, dar în România nu exista Institut Universitar Tehnologic de 2 ani, similar celui la care este atasat laboratorul Galilee, care i-a dat diploma, deci în niciun caz nu este o diplomă care să-i poată asigura un post de cercetare, cum este cel de la Institutul de Matematică al Academiei.

În fine, ultimul argument că Nicușor Dan nu avea diplomă de licență, este că și-a echivalat în 2010 Masterul din Franța, cel obținut fără licență în 1993, cu licență în România, ceea ce este ilegal, pentru că nu poți echivala licență cu Master.
Și, dacă avea licență, de ce și-a mai echivalat Masterul din 1993, cu licență, în 2010?
Răspunsul e simplu: pentru că el a scris articole pe fonduri europene (uitați-vă pe Google Scholar și apoi pe Arxiv și veți vedea că este specificat pentru fiecare articol proiectul european care finanțează) fără să aibă licență, înainte de 2010, ceea ce e ilegal. Apoi, în 2010, și-a echivalat, ilegal, licența cu Masterul și a continuat să scrie articole pe fonduri europene, în 2011.
Găsiti în acest articol, de la Protv, din luna mai acest atestat ilegal (uitați-vă la video până la capăt) – în atestat scrie că se echivalează diploma de studii, în loc de studii aprofundate (pentru că nu avea voie să echivaleze studii aprofundate cu licență), obținută la Paris 11, cu licență. Nu e scris numele complet, îl cheamă Nicușor Daniel Dan, iar diploma echivalată nu are nici serie, nici număr de înregistrare:

Atestatul a fost prezentat chiar de Nicușor Dan la Protv, la emisiunea pe care o găsiți aici (urmăriti video-ul pana la final pentru documente)
Va urma

Buna seara,
Incerc sa inteleg pana la urma esenta a ceea ce contestati. Enumar punctele dvs.
2) Universitatea din Bucuresti spune ca nu i-a eliberat diploma de licenta. A zis el ca are aceasta diploma?
3) Institutul de matematica l-a angajat fara diploma de licenta. Ar fi util de stiut care erau conditiile de angajare in acel moment, vad ca institutul v-a si invitat sa cercetati legislatia din acea vreme, si desi i-am putea suspecta de rea vointa, la ce haos e in institutiile din Romania, inclin sa cred ca aceia care v-au dat acum raspunsul habar nu au ce criterii erau la acel moment si nu sunt convins ca stiu nici criteriile de azi. Intrebarea care ramane e daca trebuia sa aiba aceasta diploma de licenta? In cazul in care trebuia, este vina lui sau a institutiei care l-a angajat?
4) Ministerul Educatiei a spus ca nu are diploma de doctor. Banuiesc ca e vorba de ministerul din Romania. A zis Nicusor ca are aceasta diploma din Romania?
Nu are diploma de licenta nici in Franta. A zis Nicusor ca are?
Cum a intrat la master in 1992 in Franta? Asta da, e o intrebare, chiar lucrul asta trebuia sa il intrebati in Franta, care erau atunci criteriile de intrare la master.
Si-a falsificat Nicusor diplome ca sa obtina foloase necuvenite, ca Mosteanu? A zis ca nu e asa de grav sa falsifici o diploma, in comparatie cu sutele de milioane ale mafiei imobiliare. Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti. Ce ziceti, oare a facut si Nicusor ca Mosteanu? Bani europeni cum a luat pentru articole publicate inainte de 2010, anul in care si-a echivalat, ilegal, licenta cu master?
Multumim mult pt tot efortul Dvs! Putem merge mai departe printr-o sesizare catre ANI, care este indreptatita sa verifice actele de studii?
Cu drag! Da
Pentru asistend de cercetare era necesar doar bacalaureatul. Pentru CS si CP III (cum se numea atunci, nu era necesar doctoratul). Totusi, Institutia (IMAR) avea o cutuma (nu obligatie legala) sa ceara titlul de doctor (echivalat sau nu oficial in Romania). Doctoratul din Franta i-a fost echivalat de catre comisia de concurs, pentru ocuparea acestui post. Echivalarile ulterioare la minister sunt valabile peste tot.
IMAR a devenit in Centru de Excelenta al Comisiei Europene in anul 2000 (exista axact 4 astfel de institute de cercetari : IFIN – HH, de fizica, cel cu laserul de la Magurele, Institutul de Microbiologie Ceulara al Acad. Rom. si Institutu pentru cercetari pentru Delta Dunarii, Tulcea – in afara de IMAR)., cu finantare pe 3 ani de la CE. Acum mai are dor statutul, dar care aduce in continuare finantari pe proiecte. Si destul de multi straini care se angajeaza la IMAR (de aceea sunt cunoscute regulile din Romania, Europa, SUA, Coreea etc. de obtinere a diplomelor). Actualmente exista o colectie de cetateni care tind sa discrediteze totul (nu zic ca sunt neaparat prorusi, pot fi doar complexati, boala psihica). Unul este acel Profesor de nu am prea inteles ce din Franta, are nu stie decat “numaratoarea pe degete” ; nu cred ca a auzit ca in SUA se poate termina o facultate inaintea liceului (pe o discilina – sa zicem matematica – se poate merge rapid inainte, chiar pana la terminarea facultatii, inainte de a termina toate obligatiile cu celelalte discipline din liceu), in Europa (chiar Romania) se pot face 2 ani in unul sau se pot “sari” ls exceptionsl unele etape, cu inmatriculare mai sus decat cea care ar fi urmat. Nu inteleg DE CE a intrebat acel Profesor cum e cu licenta d-lui ND DOAR la Bucuresti (unde i s-a raspus ca la mintea cocosului, trebuia sa stie si fara sa intrebe : a facut doar 3 ani si a continuat in Franta) si nu intreaba si la Paris XI sau XIII. Daca nu o face, poate o fac eu, descriind situatia.
In faza actuala intrebarea acelui profesor din Franta este mai degraba manipulatoare.
Fără licență nu poți face master si fără master doctorat. Dar daca s-a produs o eroare, intenționată sau nu, si nu exista licență, atunci masterul si doctoratul devin irelevante si trebuiesc retrase.